floare_susSergiana Prodimpex

Întotdeauna am crezut cu tărie că doar un lucru bine făcut merită să fie făcut. De asta, atunci când ne-am propus să producem mezeluri, am ştiut că vom avea o fermă şi că vom construi un abator. La Poiana Mărului nu producem din stocuri congelate, aduse din import. Credem în valorile tradiţionale care au consolidat comunităţile din Ţara Bârsei.

Marca SERGIANA POIANA MĂRULUI este semn de identitate pentru mai mult de 200 de produse din carne, a căror rețete sunt păstrate cu grijă din generație în generație. Unitatea de producţie de la Poiana Mărului este rezultatul unui proces de modernizare şi extindere care a condus la creşterea capacităţii de producţie la 30 tone/zi, în condiţiile impuse de normele Uniunii Europene, iar suprafaţa ocupată de unitate depăşeşte 9000 mp. Sergiana investeşte deopotrivă în tehnologie şi în resursa umană. Hale de producţie permit organizarea fluxurilor tehnologice în condiţii de siguranţă alimentară, utilaje moderne şi condiţii de muncă ce permit creşterea performanţelor producţiei, spaţii de depozitare cu climatizare controlată de procesoare, linii de ambalare automatizate şi tunele de livrare care protejează produsele până la încărcarea în mijloacele auto – iată rezumatul programului de modernizare al fabricii de la Poiana Mărului. Am devenit furnizor de formare profesională autorizat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Primii beneficiari au fost 24 dintre angajaţii unităţii de procesare a cărnii din Poiana Mărului, care au absolvit cursul de calificare pentru meseria de măcelar.

Carnea proaspătă, fragedă şi reţetele tradiţionale din Ţara Bârsei sunt atributele care definesc identitatea produselor Sergiana Poiana Mărului. Produsele crud-uscate sunt demonstraţia maximă a priceperii unui mezelar , iar pentru recunoaşterea acestor bunătăți Sergiana Prodimpex, au fost înregistrate , sub semnul marcii Sergiana, o mare parte din produse în catalogul mărcilor din România – Salam Bărdaş, Salam Fermier, Cârnaţi Piatra Craiului, Cârnaţi Plaiul Foii, etc. Salamurile, cârnaţii şi şuncile din această gamă sunt maturate lent, iar alchimia tratamentelor cu fum rece transformă acest tip special de produse în delicatese picante. Specialităţile şi afumăturile sunt produse din bucăţi de carne de porc tăiate cu grijă, pentru că noi ştim: ochii dumneavoastră sunt cei care aleg. Cremwurştii şi parizerul sunt produse din carne de porc, de vită sau piept de pui. Nucşoara şi enibaharul adaugă o nuanţă subtilă acestor produse preparate prin fierbere. Combinaţia dintre carnea de porc şi cea de vită este ingredientul de bază al salamurilor şi cârnaţilor Sergiana Poiana Mărului. Aromele naturale de usturoi şi piper dau culoare şi bogăţie gustului preparatelor noastre.

La Poiana Mărului fiecare început de zi stă sub semnul provocator al unui obiectiv statornic: nu vrem să înşelăm încrederea celor care din Decembrie 1994 aleg produsele noastre.

SERGIANA PRODIMPEX S.R.L.
RO 6981790
J08/3570/1994
Județul Brașov, Comuna Poiana Mărului
str. Sub Masa Mare nr. 618B


Produse Sergiana Prodimpex
politica_mediu

floare_jos